Dan Petrescu a dat-o la întors, după ce a anunțat că pleacă de la CFR Cluj: „Să nu uităm că Neluțu Varga a venit după mine în Dubai!” | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu (52 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu AS Roma din grupele Europa League, pentru a oferi lămuriri cu privire la plecarea sa din Gruia.

Meciul dintre CFR Cluj și AS Roma se va disputa joi, 5 noiembrie, de la ora 19:55, în cadrul etapei a treia din grupele Europa League. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

După meciul dintre CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș, scor 1-2, Dan Petrescu a luat foc din cauza arbitrajului și a anunțat că va pleca de la echipă, însă după partida cu AS Roma.

Dan Petrescu a vorbit despre plecarea sa de la CFR Cluj

La două zile după meciul cu Gaz Metan, Dan Petrescu a revenit asupra declarațiilor făcute și a explicat că nu există un conflict între el și patronul lui CFR Cluj și a asociat pauza pe care își dorește să o ia cu cea dedicată meciurilor echipei naționale, care vor avea loc după întâlnirea din campionat între CFR Cluj și FC Argeș.

„Am citit ce s-a scris și am vrut să fac o remarcă. Înaintea meciurilor nu prea vorbesc, dar vreau să spun că eu cu patronul nu ne-am certat niciodată. El are treaba lui, eu am treaba mea. Să nu uităm că el a venit după mine în Dubai să mă ia înapoi la CFR Cluj. Iar dacă sunt divergențe, sunt între mine și toți de la club, că așa e în familie.

Dar eu cu patronul nu am avut nicio divergență. După meciul cu Mediaș am fost foarte nervos la ce am văzut pe teren. În primul rând, nu era echipa care trebuie pe teren, nu am avut jucători. Iar apoi, felul în care am fost arbitrați, asta se întâmplă de foarte mult timp și am tras mereu un semnal de alarmă.

Pe fondul nervilor, am spus că am nevoie de o pauză. Și este pentru prima dată când spun asta. Chiar am nevoie de o pauză pentru că s-au întâmplat prea multe și sunt convins că toată lumea își dorește ca altcineva să mai ia campionatul.

Această presiune m-a făcut să declar ce am declarat. Nu regret pentru că asta e realitatea. După meciul cu FC Argeș o să îmi iau o pauză de 5-6 zile și să mă gândesc ce este mai bine pentru mine și pentru CFR. Mai am un an și jumătate contract și vreau să îl duc la capăt.

Pauza va fi doar după meciul cu Argeș pentru că în momentul de față sunt atât de multe probleme la echipă încât n-ar fi corect să îmi iau pauza înainte. Sunt foarte mulți accidentați, foarte mulți cu COVID. Cred că avem 14-15 pentru meciul cu Roma”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Ungaria a pus ochii pe Ținutul Secuiesc. Viktor Orban a pornit asaltul
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×